Printati aceasta pagina

Erasmus

 

 

Feel the Erasms+ touch: vineri, ora 13.00, ls sala 510 va avea loc prima întâlnire din acest an universitar dintre studenții Erasmus incoming și studenții SNSPA, la care studenții aflați în mobilitate își vor prezenta universitățile de origine. 

Erasmus+ este programul Uniunii Europene în domeniul educaţiei, formării profesionale, tineretului şi sportului pentru perioada 2014-2020. Erasmus+ reuneşte şapte dintre programele europene derulate până în 2014: Învăţare pe Tot Parcursul Vieţii, Tineret în Acţiune, Erasmus Mundus, Tempus, Alfa, Edulink şi programul pentru cooperare cu ţările industrializate. Programul Erasmus+ oferă participanților (studenţi, profesori și personal administrativ) sprijin financiar sub forma unui grant de co-finanţare pentru: mobilități de studiu, stagii de practică, mobilități de predare și mobilități de formare.

FCRP derulează programul Erasmus din anul 2003 şi are în prezent 31 acorduri inter-instituţionale cu universităţi din Europa pentru mobilităţi ale studenţilor, profesorilor și personalului administrativ. Acordurile bilaterale sunt în domeniul comunicării, publicităţii, ştiinţelor sociale şi managementului de proiect.

În cadrul programului Erasmus+ se poate aplica și pentru mobilități de practică (Erasmus placement) în agenţii şi companii din interiorul Uniunii Europene. Studenţii interesaţi să beneficieze de un loc de practică în cadrul programului Erasmus+ pot aplica pentru un loc oferit de FCRP sau pot să-şi găsească singuri o agenţie/companie/organizaţie pentru derularea stagiului.

Concursul pentru mobilitățile de studiu Erasmus+ este anunțat și organizat în fiecare an în februarie/martie. Selecția organizată în anul universitar curent, le oferă studenților oportunitatea de a studia un an sau un semestru într-o universitate din țările partenere, în anul universitar următor celui în care a avut loc selecția. Selecția pentru mobilitățile de practică Erasmus+ este anunțată în octombrie și se desfășoară în sistem „on going selection” până la epuizarea fondurilor disponibile.

Contact

Coordonator academic Erasmus +
Dr. Corina BUZOIANU
Facultatea de Comunicare si Relatii Publice
B-dul Expozitiei 30A, Bucuresti, Romania
Biroul 323
E-mail: erasmus@comunicare.ro
Website: www.comunicare.ro

Dr. Monica BÎRĂ
Facultatea de Comunicare si Relatii Publice
B-dul Expozitiei 30A, Bucuresti, Romania
Biroul 323
E-mail: erasmus@comunicare.ro
Website:www.comunicare.ro

Asistent Erasmus+
Miruna NEAGA
Facultatea de Comunicare si Relatii Publice
B-dul Expozitiei 30A, Bucuresti, Romania
Biroul 322

Program de lucru cu publicul - luni-vineri: 10:00-16:00

E-mail:  erasmus@comunicare.ro
Website: www.comunicare.ro

 

Codul Erasmus+ : RO BUCURES13

Carta Erasmus+: 86011-LA-1-2014-1-RO-E4AKA1-ECHE